ADAUGĂ

© 2021 Toate drepturile rezervate. SEOmaxim Romania

Acasă / News / Vaccinarea împotriva COVID începe de luni şi în celelalte judeţe din ţară

Create a News listing

Vaccinarea împotriva COVID începe de luni şi în celelalte judeţe din ţară

Postat la Jan 04, 2021

Activitatea de vaccinare împotriva infecţiei cu coronavirus se extinde pe tot teritoriul României. Începând de luni, 4 ianuarie, se deschid aproape toate centrele de vaccinare din ţară.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 a anunţat că începând de luni, 4 ianuarie 2021, se deschid peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare care deservesc personalul medical și personalul din centrele medico-sociale.

Pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare, duminică începe distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare județ.

Alte ArticoleValeriu Gheorghiţă: Deschiderea şcolilor nu va fi condiţionată ...Adrian Streinu-Cercel, precizări legate de noua tulpină de ...Bilanț vaccinare COVID 3 ianuarie. Câte persoane au fost vaccinate ...

Conform instrucțiunilor, direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate și îl transmit, până în ora 13.00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparțin.

Centrul regional de stocare pregătește, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor primite și o distribuie, în consecință, către DSP-uri, respectiv centrele de vaccinare, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19.

Valeriu Gheorghiță: Din 4 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate zilnic

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col. dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare.

Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Mai multe detalii găsiţi pe vaccinare-covid.gov.ro.

Citiţi şi Bilanț vaccinare COVID 3 ianuarie. Câte persoane au fost vaccinate până acum în România