ADAUGĂ

© 2021 Toate drepturile rezervate. SEOmaxim Romania

Acasă / News / Ministrul Sănătăţii, întrebat dacă va fi dată o OUG pentru despăgubirea persoanelor care ar putea avea reacţii adverse la vaccinul anti-Covid: Vă vom informa de îndată ce va fi luată o decizie

Create a News listing

Ministrul Sănătăţii, întrebat dacă va fi dată o OUG pentru despăgubirea persoanelor care ar putea avea reacţii adverse la vaccinul anti-Covid: Vă vom informa de îndată ce va fi luată o decizie

Postat la Dec 28, 2020
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost întrebat, duminică, la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, dacă Guvernul va emite o Ordonanţă de Urgenţă pentru despăgubirea persoanelor care ar putea avea reacţii adverse la vaccinul anti-Covid, el răspunzând că astfel de informații vor fi făcute publice atunci când va fi luată o decizie.
“Mai întâi trebuie spus că în fiecare centru (n.r. - de vaccinare) există câte o cameră separată cu tot ceea ce este necesar pentru a se interveni. Există extrem de puţine cazuri (n.r. - reacții adverse). Sigur, pentru orice produs farmaceutic există această posibilitate teoretică, dar există în fiecare centru tot ceea ce trebuie pentru a se preveni orice agravare a oricărei reacţii adverse. Despre restul aspectelor, precum despăgubiri, cu siguranţă vom face publice aceste informaţii la timpul potrivit”, a transmis ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.
Întrebat dacă se pregăşte o Ordonanţă de Urgenţă pentru aceste despăgubiri, Vlad Voiculescu a răspuns: “Vă vom informa de îndată ce aceste informaţii vor fi cât se poate de clare. Vă vom informa de îndată ce o decizie va fi luată”.
Ministrul Sănătății a mai spus, după începerea campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, că acest moment este unul "de speranţă", însă a atras atenţia că trebuie să fim în continuare precauţi în următoarele şase luni.
"Momentul este unul important, este unul de speranţă şi este unul care ar trebui să ne arate că putem învinge acest virus. Dar trebuie să fim în continuare precauţi pentru următoarele şase luni. Personalul din spitale va fi în continuare în prima linie şi va trebui să lupte pentru pacienţi. Este esenţial să continuăm să fim precauţi", a declarat Voiculescu.